Formaţia de dansuri Allavida Topeşti prezentă mereu pe scena

Centrului Comunitar Topeşti

OASPEŢI DE LA A.R.D.C

Fetele de la ARDC au venit să ia pulsul comunităţii de la Topeşti

Adelaide Katerine Bohîlţea şi Laura Marin de la Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară vin pentru prima oară în Topeşti. Dar au promis să mai revină pentru ca într-adevăr, banii ARDC investiţi în Topesti, au fost folosiţi cu chibzuinţă şi maximă eficacitate.

Formaţia de dansuri arată acum ca o formaţie profesionistă. Costumele populare lucrate de meşterii artizani de la Tismana le-au încântat.

„Ce mai aveţi bun aici, în afară de dansuri, cântece populare şi aceste meşteşuguri tradiţionale pe care, spre mândria voastră care le-aţi păstrat atât de bine?” au întrebat ele.

„Oricine ne întreabă, eu răspund invariabil: artizanatul şi turismul sunt cele mai mari bogăţii ale Tismanei” explică prof. Nicu Tomoniu, fondator al fundaţiei alături de prof. Telu Jerca şi prof. Vasile Surcel.

„De departe cel mai valoros monument istoric pe care-l are România este Mănăstirea Tismana, pe care vă invităm să o vizitaţi!” . Înainte de aceasta, vă invităm la următoarea lectură.

Mănăstirea Tismana

-lectură-

Locurile de cult religios de la Tismana sunt mult mai vechi, ele sunt legate de reformele zalmoxiene. Religia dacilor adusă de Deceneu („cel onorat”) la forme populare, simple, dar atât de folositoare încât uimise regii antichităţii, nu avea sau se baza pe un panteon propriu, absolut incompatibil cu panteonul roman complicat al celor 30.000 de zei şi zeiţe. (număr susţinut de Marcus Terentius Varro, 116-27AH). Dumnezeu ferise şi păzise Tismana de o aşa armată pestriţă de zei! 

Spre deosebire de slavi, bulgari, sârbi, unguri şi alte popoare ce au migrat pe teritoriul nostru, poporul român este singurul din spaţiul balcanic care nu are consemnată perioada trecerii la creştinism deoarece   trecerea de la religia getă la religia creştină s-a făcut în mod unanim acceptat (spontan) date fiind marile lor asemănări.

Ideea despre existenţa unei vieţi viitoare şi ideea de jertfă exista la geţi prin reformele zalmoxiene însă vremurile, şi deci noua religie creştină, era acum îndreptată nu spre distrugerea vrăjmaşului, ci spre binele aproapelui, spre binele omului, oricare ar fi acesta.

               După atâtea războaie sângeroase, noutatea plăcea geţilor, vedeau noua religie ca una a păcii şi a iubirii de oameni, o religie pentru care nu exista cucerit si cuceritor, după cum nu exista "nici rob, nici slobod, nici elin, nici barbar", toţi fiind fraţi, ca fiii egali îndreptăţiţi ai aceluiaşi Părinte ceresc, al Cărui Fiu, Iisus Hristos, s-a jertfit pentru iertarea, împăcarea si înfrăţirea tuturor.

Acest fapt istoric de mare importanţă pentru continuitatea noastră în spaţiul actualei Românii este bine dovedit la Tismana. Toate lăcaşurile de cult de pe teritoriul comunei Tismana au fost construite pe locul sau lângă vechi biserici creştine de lemn, care la rândul lor au fost construite pe vechi locuri de cult getice, "păgâne", care au fost mai apoi creştinate. Vechile denumiri de cult precreştin au fost adaptate, bisericile purtând pecetea hramurilor creştine.

Astfel, după creştinarea locurilor de cult „păgâne”, pe Valea Tismanei cultul mamei, semnalat de N. Densuşianu, este înlocuit cu cultul adorării Fecioarei Maria, în cinstea ei construindu-se prima biserică creştină de lemn de pe teritoriul României de azi cu hramul Naşterea Sfintei Fecioare Maria. Se organizează primele bâlciuri ale „Sântămăriei Mari” pe poiana de lângă pârâul Furniei, amenajată cu „scăunele” din piatră.

Pridvorul Mănăstirii Tismana a cărui construcţie s-a terminat în 1994

La două secole înainte de Nicodim, după anii 1200, Litovoi sau predecesorii săi, conducători al Ţării Litua din neamul Basarabilor, încep amenajarea platoului pe care se află azi mănăstirea şi construcţia unei biserici.

Acest început de construcţie, dovedit recent prin sondaje arheologice, nu are însă finalitate ca cel de la Câmpulung unde „Radu Negru” e mai ferit de duşmani. La Tismana, perioada dificilă din jurul datei invaziei tătare şi numeroasele conflicte ale Basarabilor cu regii unguri, Litovoi între (1247 – 1277), fratele său Bărbat (1277 – 1290), apoi Tihomir (Thocomerius) între 1290 – 1310, face ca abia în vremea lui Nicodim, Basarabii, recunoscuţi la aceea dată de regii unguri, să reia planurile.

Începutul îl face Vladislav I (Vlaicu-Vodă) Basarab (născut în 1325, mort în 1377, la domnie între 1364-1377, fiul lui Nicolae Alexandru) care stăruie pe lângă „ruda” lui, Nicolae, zis Nicodim după tunderea la monahism, să continue construcţia începută pe la 1200 de strămoşii săi.

Nicodim, „ruda Basarabilor”, se instruise „în greceşte şi slavoneşte” la Mănăstirea Cutulmuş de la muntele Athos, adăogită cu turnul mare de Nicolae Alexandru. „Rudă” şi cu Lazăr cneazul sârbilor, fusese avansat stareţ la Mănăstirea Hilandaru iar cneazul, îl solicitase să preia mitropolia sârbă. Conştient însă că originea sa se trage din neamul Basarabilor, trece Dunărea.

La Fântâna Basarabilor

Faptul că fratele lui Vlaicu-Vodă, Radu I, sfinţeşte biserica în anul 1378, creează şi astăzi confuzie în istoriografie născând un legendar „Radu Negru Vodă”, nume inexistent deoarece Radu I este trecut pe placa funerară de pe mormântul lui Nicodim, „Radu V(oie)V(od) Negru”.  Călugării au adăugat „Negru”, pentru a atrage atenţia asupra vechimii bisericii şi a acelui necunoscut care ctitorise vechea biserică. Acest Negru Vodă însă, e altul decât Radu I, el precede, şi poate nu imediat, pe Tihomir (Thocomerius) tatăl lui Basarab I (1310 – 1352), zis şi „Întemeietorul Ţării Româneşti”, confuzia datând deja din a doua jumătate a veacului al XVI-lea, cum arată un document din 1576, de la Alexandru al II-lea. 

Fetele de la ARDC în vizită la Sfânta Mănăstire Tismana

Alte mărturii asupra vechimii primei construcţii:

- Paisie, patriarhul  Ierusalimului,  încă de la 3 iulie 1638 afirma  că Tismana  fusese fundată "de mult, ca de 400 de ani", deci după anii 1200.

- Mihnea Turcitul la 1590: „este sfânta mănăstire Tismana cea mai bătrână din toate mănăstirile din ţara Domniei Mele”.

Mănăstirea a fost terminată de fii lui Radu I: Dan I (1383-1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418) cel din urmă afirmând în hrisovul din anul 1387 „că a mai avut de a isprăvi cele nesăvârşite”. Neagoe Basarab (1512-1521) o acoperă cu plumb şi îi dăruie o tavă mare de argint drept mulţumire că a scăpat aici de persecuţiile lui Mihnea cel Rău, în 1509. Biserica actuală datează din 1541-1542 iar Matei Basarab (1632-1654) reface zidurile înconjurătoare care-i dau aspect de cetate.

Pentru toţi, de la Nicolae Alexandru I, Vladislav I, Radu I, Dan I şi până la Mircea cel Bătrân, Nicodim a fost marele sfătuitor. Dar şi constructor al Mănăstirii Tismana. Om ales, de vastă cultură, „tălmaci de cuvinte” în misiunea sârbească la Constantinopol face ca Patriarhul Filotei să-i acorde atunci cuviosului Nicodim rangul de arhimandrit, cu dreptul de a sfinţi biserici, „precum si părticele din moaştele Sfinţilor Ignatie Teoforul, Ioan Gură de Aur şi ale mucenicului Teofil, odoare de mare preţ pentru mănăstirea Tismana”. (Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu)”. Şi fiind Nicodim arhimandrit, mănăstirea Tismana, devenea acum, automat, arhimandrie. Lavra Tismanei nu era cu nimic mai prejos decât mănăstirile Muntelui Athos iar faima Mănăstirii Tismanei a rămas de atunci şi până în zilele noastre!

În curtea Mănăstirii Tismana

Topeşti sat european

Imagini de la filmari si de la emisiunea in direct

 SAT EUROPEAN   INFOBULETIN  DUPLEX   BONNE HISTOIRE   SUCCES STORY   ALLAVIDA   SCRISOARE  Prima pagină

Fondatorii :  contact

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006