Cam aşa arată şi politica românească

 

COBAII POLITICI AI LUI BĂSE

 

Politicienii noştri se zbat în zadar să demonstreze că politica lor este diferită de cea a lui Băse, întâiul marinar al ţării. Politica însă, este un comportament social foarte distinct care n-are nimic de-a face cu toate celelalte comportamente sociale normale: respectul celuilalt, politeţea, toleranţa, consideraţia, deferenţa. Şi nici cu demnitatea, stima, cinstea, onoarea. Oh, nu! Politica este exact comportamentul social al băsescului. Iar „băsescul” este un neologism definind exact politicianul abil, oportunist, populist şi demagog care striveşte cu uneltele cele mai laşe pe ceilalţi politicieni. Aşa stând lucrurile în materie de politică, putem spune că Băse are calităţi native excepţionale şi merita cu adevărat toate felicitările şi voturile noastre.

De altfel, nici în lume politica nu-i mai brează, doar neologismul diferă. „Sarko-ul” este modelul francez de îndrăgostit, care se înjură cu alegătorii prin pieţe mai direct decât o face marinarul nostru prin Crângaşi. Iar „Bush-ul” american reprezintă modelul perfect al cowboy-ului duhnind a whisky şi  „trăgând la pistoale”, vorba Miţei lui Caragiale, prin Irak şi Afganistan.

Popoarele român, francez şi american (lista poate continua, bineînţeles!) şi-au dat seama de gafa lor de la alegeri prea târziu, când deja  „purceaua-i moartă-n cocină”. Până să fie răsturnaţi preşedinţii noştri precum prietenul lor „Elţin vodcar-ul”, barem să-şi facă datoria faţă de partidul propriu scoţând în faţă niscaiva cobai politici.     

Să explicăm ce înseamnă cobaiul politic. Cobaiul politic este un om onest, respectat dar şi plin de respect pentru alţii, de regulă intelectual din mediul academic sau bun meseriaş într-un domeniu public cum ar fi teatrul, filmul, muzica sau sportul. Intr-un cuvânt, un adevărat vip dar care serveşte partidelor politice ca un condiment de mare efect, în stare să înlăture percepţia de silă şi lehamite a electoratului faţă de politică şi politicieni. Mai pe înţelesul tuturor, cobaiul politic este aidoma varului cu care dai în coteţul găinilor ca să piară mirosul de găinaţ, aidoma spray-ului cu care dai pe picioare să ca nu pută sau aidoma pelinului cu care limpezeşti vinul de mucegai.

Acum, lămurit trucul, se observă că toate partidele folosesc mulţi cobai politici. Dar foarte puţini supravieţuiesc în lupta pentru intrarea în sistem. Pragul de trecut al cobailor politici este la fel de greu de traversat, întocmai trecerii spermatozoidului prin membrana ovulului. Deoarece, cobaiul politic trebuie să-şi lase dincolo de zid bunele maniere şi să treacă la regulat electoratul în cel mai sălbatic mod. In plus trebuie să înveţe urgent cum se minte, cum se înşeală concurenţii în treburile economice, cum se fac bani având în mână aceea informaţie de aur care circulă doar în sistemul închis al clasei politice. Intr-un cuvânt, un adevărat şoc moral.

Paradoxal, clasa politică întâi pe acest şoc moral mizează! Cu greu un om onest acceptă să-şi schimbe principiile de viaţă şi până la urmă ori va renunţa cu lehamite la murdarul comportament din politică ori va accepta un loc mai retras,  în acest „mizerabil de partid” în care tocmai a intrat. Al doilea, clasa politică mizează şi pe faptul că electoratul nu iubeşte cobaii politici. Aceştia nu ştiu „regulile jocului”, se aventurează în declaraţii, fiind jigniţi de adversarii politici jignesc şi ei la rândul lor, şi se mai şi contrazic cu alegătorii pe chestiuni de „morală” politică, de parcă aceasta ar fi existat vreodată.  Curând, alegătorul  va constata singur în mod cert, că, tot cei mai vechi politicieni parcă erau mai cu suflet, mai cuminţi şi mai fermi în promisiuni.

Cu această ultimă fază, rolul cobaiului politic se va fi încheiat iar politicianul poate să-şi frece liniştit mâinile felicitându-se pentru racolare.

De departe cel mai caracteristic model autohton al cobaiului politic de la noi, este „respectabilul” Cătălin Avramescu. Cu greu va putea înţelege  acest om cuminte că „unde-i minte-i şi prostie” şi că între el şi Mitică Dragomir, din punct de vedere politic, chiar nu este nici o diferenţă. Sau dacă este, Mitică are dreptate: „Cătălin şi nu mai ştiu cum îi mai zice ăstuia, ca nici dracu’ n-a auzit de el, nu va lua nici 2% din voturile mele!”.

Şi este perfect adevărat ce zice Mitică, de îndată ce cobaiul politic nu este protejat de strategul partidului pentru care şi-a oferit pielea. Altfel nu s-ar putea explica cum a fost posibil ca d-l C. Avramescu să vină la „Realitatea TV” (15 aug. a.c.) adus de maşinile Serviciului Public de Pază ale lui Băsescu, dând astfel posibilitatea senatorului PSD,  Şerban Nicolae, să-i reproşeze că el nu candidează ca senator prin voinţă proprie ci la ordinul lui Băsescu. E o enigmă pentru cineva atent la orice detalii! Oare chiar nu-şi dă seama d-l Avramescu despre faptul că „este jucat” şi nu va putea ajunge senator?

 Dar despre „fenomenul C. Avramescu” am mai scris acum un an în articolul meu „Alienarea intelectualilor”.

Acolo, ( http://topesti.trei.ro/opinii/diverse/alienarea.htm ) arătam că „Minciunile „intelectualilor” puse în slujba băsescului sunt de tot hazul. Apogeul alienării l-a atins, de departe, filosoful Cătălin Avramescu care şi-a lăsat cărţile, şi-a lăsat o meseria sa de la o universitate râvnită de mulţi, pentru a deveni avocatul lui „Băse”!”

 Dar dacă încă de pe acum un an vorbeam despre practica folosirii în politică a cobaiului politic, este oare astăzi fenomenul mai diminuat sau mai amplificat? Aparent, el este mai amplificat dar este doar o falsă impresie. Cobaii politici adevăraţi s-au ales demult, tocmai de aceea am reamintit despre cazul C. Avramescu”. Ei şi-au făcut deja jocul şi aidoma vedetelor de la Hollywood urmează doar să fie nominalizaţi. Ei au beneficiat de o intensă mediatizare în mass-media. Discret, toate „invitaţiile” la televiziuni au fost bine plătite şi atent pregătite ca moment şi ca idee care trebuie sugerată electoratului.

Am putea spune că, prin cobaii politici, toţi actorii clasei politice actuale au fost în mod paradoxal prezenţi, în fiecare seară, la mai multe televiziuni, în acelaşi timp deodată. Urmează ca după toată această muncă ei să fie răsplătiţi. Nu prin intrarea în „elita” clasei politice, deoarece, aşa cum am demonstrat mai înainte, nu este posibil ci prin funcţii călduţe mai târziu.

Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu-Tismineţki, C. Avramescu  şi toţi ceilalţi din primul val de cobai politici ai lui Băse şi-au primit mălaiul nu numai la Institutul Cultural (Anti)Român, ci la multe alte „instituţii pentru răsplată de stat” . Unii din ei ies abia acum la vedere, prin America sau alte meridiane, cum a fost cazul lui Neagoe – diplomatul Pipi. Alţii, încă nu-i ştim şi cu toate astea, iar paradoxal, îi vedem seară de seară „la serviciu” pe ecrane. Noilor cobai politici le citim dimineaţa  articolele din ziare. Le citim cărţile fără să ne întrebăm cum a fost posibil un asemenea tiraj. Le ascultăm muzica cu viersuri nevinovate despre „sponsor”, aşezate „întâmplător” în melodie.

Pe lângă toţi cei amintiţi, o armată întreagă de cobai politici zilieri, se ocupă de comentariile articolelor din ziare, pentru dregerea busuiocului din acele articole nefavorabile şefului.

La colţ de stradă cineva se „bagă în vorbă” cu tine despre un anume partid. E un cobai politic mai mititel căruia i s-a promis „ceva”.

Lucru sigur, e plină ţara de cobai politici!

 

 

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Epoca

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro