Poeţii uitaţi ai temniţelor

 

1920: S-a născut (la Cahul, azi în R. Moldova, într-o familie de colonişti germani) poetul Andrei Ciurunga (pseudonimul lui Robert Eisenbraun) (m.2004)

 

Atât a mai rămas din poetul Andrei Ciurunga! O notă anodină, printre multe altele, în calendarul zilei de 28 octombrie al Societăţii Române de Radiodifuziune!

Poeţii temniţelor, ne-au murit şi mai mor – dac-or mai fi trăind - iar dosarele lor „s-au evaporat” pentru a se ascunde ororile, ce li s-au făcut de către semeni de-ai lor mai turbaţi decât fiarele. Au ajuns nişte nimeni şi nu mai sunt chemaţi la televiziuni ca pe vremea lui Coposu!

Sunt chemaţi acolo ca „să explice”, doar cei cu dosare la CNSAS, adică „personaje de rangul unu” care ar putea influenţa „în rău” lumea şi junii primi ai scenei politice de astăzi care n-au stat cuminţi în front!

Aşa e moda azi: dacă nu înţeleg că într-un moment bine ales, „trebuie să conducă un anumit partid” atunci guralivii politici să explice „colaborarea” lor cu Secu în direct!

Vedeţi cât de mult am evoluat? Nu mai e puşcărie cu miliţieni ci studiouri TV cu moderatori. Iar „banditul” nu se aduce cu duba ci cu telefonul mobil. Şi ca pe vremea temniţelor, indiferent ce o spune „banditul”, ştie el moderatorul ce concluzie trebuie să iasă ca lumea să fie pe deplin manipulata!

 

Nici de cei care şi-au găsit salvarea de la moarte în occident nu se mai interesează nimeni. „Doar nu i-am bătut noi!” se scuză poliţia când sunt întrebaţi de dosarele lor! „Mâine, poimâine, te pomeneşti că vin cu pretenţii!” zice şi justiţia sătulă de dosare cu cereri de retrocedare şi despăgubiri.  „Să stea acolo! Şi aşa, ăştia votează aiurea!” se scandalizează politicienii.

 Singuri ei supravieţuitorii îşi mai aduc aminte despre acele triste vremuri, de fraţii lor de temniţă. Uneori rănile lor se întind ca o râie asupra copiilor, asupra prietenilor şi cunoscuţilor dar şi asupra omului creştin care nu admite tortura.

De la ei mai avem câte-o aducere aminte, vreo poezie, vreo povestioara, un fapt banal din cotidianul „banditului” de care, poate că acolo, îi depindea viaţa!

Dar cel mai bine ţin minte copiii torturaţilor care pesemne s-au îngrozit de povestirile părinţilor lor.

Printre aceştia, poeta Ancuţa P. alias Ancidan din Anaheim, al cărei tată fusese şi el la temniţa comunistă, ne povesteşte despre poetul Ciurunga.

 

 

 

anci dan

despre Andrei

 

„S-a nascut in Basarabia unde a trăit cam 24 de ani. S-a refugiat la Brăila, in 1944, apoi a ajuns la Bucureşti.

A fost arestat de mai multe ori, ca "duşman al poporului". A doua condamnare a fost de 18 ani temniţă grea (mai puţin cu 2 ani ca tata).

A fost om de serviciu (când a ieşit din închisoare), redactor, corector, scriitor la reviste si ziare: „Basarabia”, „Facla”, „Ancheta”, „Expresul” (fără salariu aici), „Inainte”, „Flacara”, „Fulgerul”, „Rebus”, „Urzica”.

Din cauza acestui nume "buclucaş" a trebuit să publice sub tot felul de pseudonime, altfel nu îl acceptau.

De la Arctus - nume de stea, la Cahuleanu - după numele oraşului Cahul şi in final Andrei Ciurunga, din .... cartea de telefon, cum mi-a destăinuit el o data.

Ştiam de închisoare (sau închisori, c-au fost mai multe: Jilava, Malmaison, Canal),  mi-a povestit cum işi memora poeziile, ca nu avea pe ce sa le scrie, cum "vorbea" prin morse cu alţi "bandiţi" din celula alăturata, adică mici amănunte, care îmi formau o imagine, ca intru-n puzzle.

Jilava, unde a ajuns in iunie 1951, a fost pentru poetul Andrei Ciurunga „cea mai cumplită”

"Jilava a facut parte din centura de fortificatii a Capitalei, începuta secolul trecut (sec. al XIX-lea, n.n.) de un inginer belgian. Nefolosită vreodată pentru scopul său initial, aceasta constructie subterana a fost transformata în închisoare “cea mai cumplita ca asezare si conditii de viata“ şi preluată ca atare de regimul de după 23 august 1944. Insasi denumirea acestei grozavenii subpamantesti ii arata caracteristica principala: o umezeala permanenta imbiba peretii celulelor, ca sa nu mai spun ca, in cate o carcera de beton fara nici o fereastra, numita «neagra», erau bagati, goi-goluti, detinutii recalcitranti, iar pe jos se turna cate o galeata cu apa spre a completa opera distructiva a zidurilor de pe care se scurgeau siroaiele permanent.",  spunea Antrei Ciurunga în cartea sa "Memorii optimiste" unde povesteşte "experienţa" sa legată de "Fortul 13"

 

Ştiam, ca este un iubitor de ţară.

 Se vede şi după cum scrie (v.Tara mea) sau:

 

Istoria, ce curge strâmbă, întoarsă

Va consemna între coperte, va strânge

Că Dunărea, în mare-acum revarsă

Pe trei guri, apă - şi pe-a patra, sânge!

 

Carti (atatea cate stiu eu):

 

Melancolie, Cahul 1936

In zodia cumpenei, Cahul 1939

Poemul dezrobirii, Chisinau 1943

Cantece de dor si de razboi, Chisnau 1944

Poeme de dincoace Publicat clandestin, Braila 1947

Decastihuri, Bucuresti, 1968

Vinovat pentru aceste cuvinte, Bucuresti 1972

Argumente inpotriva noptii, Bucuresti 1976

Micul meu atlas, Bucuresti, 1976

Echivalente, Bucuresti 1978

Gestul impacarii, Bucuresti 1983

Toata tara-i scoala mea, Bucuresti 1989

Stefan Teachiuc: Arborele vietii talmaciri,Bucuresti 1991

Memorii optimiste, Bucuresti 1992

Lacrimi pentru Basarabia, Bucuresti 1995

Poeme din iad pentru îngeri, Bucuresti 1996

Ceasuri fara minute, Bucuresti 1996

Versuri pentru Ina, Bucuresti 1996

N-aveti un suras in plus, Bucuresti 1996

 

Din colecţia anci dan

despre Andrei Ciurunga

 

Mi-am notat de pe net:

 

„Andrei Ciurunga era un tip vesel, prietenos, darnic (a ajutat o gramada de cenaclisti, studenti, elevi, financiar, farta sa faca din asta o bravura, am aflat de la cei ajutati, nu de la el). Nu se plangea niciodata, desi era aproape orb, avea ceva probleme cu picioarele (dureri?),  de aceea se deplasa mai greu in ultima vreme.

           

Rugaciunea, punte peste Atlantic

de -Alexandru Tomescu-

 

Primul contact, cu un cenaclu, la sosirera mea in Canada, a fost cel tinut in sala de intalniri a Bisericii „Sfantul Ioan Botezatorul” din Kitchener, un orasel situat la peste o suta de km, vest de Toronto. Cenaclul cu numele „Muntele Maslinilor”, condus de poeta Florica Batu Ichim, era la inceputuri, dar atmosfera prietenoasa si derularea prezentarilor, degajata, fara un program estetic, deconspira o mare experienta si un real talent.

Citisem ultima carte scrisa de doamna preoteasa, poeta Florica Batu Ichim (prietena mea de cenaclu - Drim, n.mea), „La portile disperarii, inceputul sperantei...”, un jurnal, o confesiune si aveam inca in imagine fotografia de pe coperta cartii, cu familia Preot Dr. Dumitru Ichim. In brate, poeta Florica Batu Ichim, tinea pe Matei, cel mai mic din cei 6 copii.

Avand diagnosticul unei „boli care nu iarta”, am fost foarte surprins cum se poate supravietui. Mi-am zis, credinta, marea credinta crestina.

Intr-una din zile, am primit un telefon, de la poeta Florica Batu, cu rugamintea de a apela la cineva, care sa ajute in Romania pe sotia, aflata in suferinta, a unui poet roman, care decedase cu cativa ani in urma.

Am banuit despre cine era vorba. Mi-am amintit ca tata, dupa eliberarea din prima detentie de la Canal, incerca sa ne povesteasca cate ceva, dar de cele mai multe ori se ineca in suspine, isi pleca capul in piept, iar noi intelegem ca trebuia sa-l lasam singur, sa-si caute puterea de a depasi momentul, de a ierta. Uneori evada din acea pasa deprimanta, declamand versuri retinute in memorie, nescrise undeva pana la acea data: Istoria noastra, cea din lacrimi stoarsa / va tine minte si intre foi va strange / acest cumplit Danubiu, care varsa / pe trei guri apa, iar pe a patra sange. / Iar cantecele noastre de robie / vor ctitori in anii care vin, / in cartile pe care le vom scrie, / o noua „Tristia” la Pontul Euxin.

Dar iata ca acum, dupa atatia ani, revin amintirile impletite cu prezentul, trist si el ca un blestem, peste o intrega generatie de intelectuali, care nu au gresit decat ca si-au iubit tara si neamul si si-au pastrat curat sufletul, si nepatata constiinta. Unul dintre acestia a fost poetul Andrei Ciurunga. Sotia sa Ina Ciurunga, isi petrece in singuratate si lipsita de un minim ajutor, anii grei ai batranetii intr-un apartament din Bucuresti.

De undeva de peste Atlantic, suna aproape zilnic, un telefon, ca un semnal de viata, ca o ultima speranta.

In afara de painea cea de toate zilele, pe care o sufletista si entuziasta participanta la Piata Universitatii i-o aduce cu sfintenie, seara in drum spre casa, mai sunt si rugaciunile noastre, ca o punte nevazuta peste Atlantic           

 

 

 

       Poezii

CANALUL

de Andrei Ciurunga

 

Aici am ars si-am sangerat cu anii,

aici am rupt cu dintii din tarana,

si aici ne-am cununat, cu bolovanii,

cate-un picior uitat sau cate-o mana.

 

Pe-aceste vai si dealuri dobrogene

am dat cu veacuri inapoi lumina.

Amare bezne-am asternut pe gene

si le-am gustat in inimi radacina.

 

Aprinsi sub biciul vantului fierbinte,

bolnavi si goi pe ger si pe ninsoare,

am presarat cu mii de oseminte

meleagul dintre Dunare si Mare.

 

Trudind, flamanzi de cantec si de paine,

injuraturi si pumni ne-au fost rasplata.

Sa facem drum vapoarelor de maine,

am spintecat Dobrogea cu lopata.

 

Isoria ce curge acum intoarsa,

va tine minte si-ntre foi va strange

acest cumplit Danubiu care varsa

pe trei guri apa si pe-a patra sange.

 

Iar cantecele smulse din robie

vor ctitori, cu anii care vin,

in cartile pe care le vom scrie,

o noua Tristie la Pontul Euxin.

 

TARA MEA DE DINCOLO DE TARA

de Andrei Ciurunga

 

Tara mea de dincolo de tara

cu privirea umeda de jind,

te-am purtat in mine pribegind

ca pe-o flacara ce arde pe-o comoara.

 

Inca din pruncia mea de aur

m-am simtit cu tine cununat,

dar te-a vrut a ei  - si te-a furat

nesatula ppofta de balaur.

 

De-am strigat apoi ca esti a anoastra

tanara, intreaga si pe veci,

m-au inchis intre peretii reci

si mi-au pus zabrele la fereastra.

 

Azvarlit in temnita dusmana

gem adanc, insangerat sub fier

si-atunci pun cate-un crampei de cer

din seninul tau - bandaj pe rana.

 

Foamea cand imi casca noi abise,

vine cate-un pui de cozonac

ce-a crescut ca mine, pe Bugeac

trupul sa mi-l sature prin vise.

 

Tara mea de dincolo de ape,

daca sovai in credinta meaÂ

simt cum imi trimiti, vanjosi, sa-mi stea

toti stejarii din Orhei pe-aproapeÂ

 

Cand imi dau tarcoale bezne grele,

lilieci cand se izbesc de grinzi,

numai tu prin noapte imi raspunzi

policandrul Nistrului cu stele.

 

Zgribulit in hainele vargate,

astazi vantul iernii il ascult.

Hora noastra a murit de mult,

frigul musca talpile-nghetate.

 

Dar pandesc la drum o primavara

sa ontindem iar din prag in prag

hora mare sub acelasi steag,

tara mea de dincolo de tara....

 

A fost tradus de Maica Alexandra,

in engleza, sub numele Arcturus, "Canalul"

 

GLIGORE FARATARA

de Andrei Ciurunga

 

De-un car de ani ma tot numesc asa

batranii brazi pe care-i tin de neamuri,

aghezmuind pe jos, in calea mea,

cu lacrimi de rasina de pe ramuri.

 

Cand urc pe munte, sus, printre paduri,

aud, de sub a crengilor povara,

cum ma indeamna nevazute guri:

- Ramai la noi, Gligore Faratara.

 

Daca ma prinde-al Dunarii suvoi

cu spume albe ce se sparg in valuri:

- Gligore Faratara, hai cu noi!

ma chiama glasul apei dintre maluri.

Povestiri

           

            Mărturisitorul

 

Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Mijlocul acesteia avu loc pe când se plimba el de ici-colo. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arşiţă sufletească să audă clopotele Învierii sunând şi răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednică slugă a Domnului său Hristos, fecioară înţeleaptă care-l primise pe mire după cuviinţă.

Îl rugaseră câţiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă şi a-şi face urările cuvenite şi îmbucurătoare.

Mai trecu ce mai trecu şi se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-şi ispăşeau condamnările. Proaspeţii deşteptaţi se adânciră sub pături şi se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deţinutul Cutare".

            Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Aşa încât nu se putu păzi de a mărturisi: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!" Pe loc a fost dus şi închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povesteşte "trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor". Trebuie ştiut că hrana i se compunea, în condiţiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi şi-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-şi spinarea pe unul dintre pereţii carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuinţă era prea nespaţioasă.

 

:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro  ::

 

Hotnews vine cu alte noutăţi aici:

 

http://www.hotnews.ro/articol_83487-Serial-Sfintii-inchisorilor-Andrei-Ciurunga-poetul-pe-schimbul-caruia-a-inviat-Hristos.htm

 

 

 

Pagina Andrei Ciurunga

Pagina Ina Ciurunga

Pagina  Anci Dan

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro