Obiceiul sacrificării porcului, în ziua de Ignat, se pierde în negura timpului

 

CURĂŢIREA DE VECHIUL AN ŞI PORNIREA ÎN CEL NOU

 

 

Dacă poporul nostru are ceva înrădăcinat în toată fiinţa sa, aidoma vechilor mari civilizaţii ale lumii, atunci fără îndoială că obiceiurile legate de anotimpurile anului deţin de departe întâietatea! Acceptăm toţi tacit, că sărbătorile de sfârşit de an sunt de departe cele mai iubite şi adânc înrădăcinate în fiinţa noastră fără să ne dăm seama prin ce miracol. Sunt lucruri care nu se spun dar se transmit ca printr-un har dumnezeiesc!

Bucuria sărbătorilor de sfârşit de an, o transmitem celor dragi, dar şi celorlalţi, ca dovadă că acceptăm să „renăştem!” anul următor, sperând fiecare din noi să fie un an al concilierii, toleranţei şi prieteniei!

Iată un fragment de mesaj, din cele multe pe care le-am primit la acest sfârşit de an:

„Sărbătoarea Naşterii Domnului să ne fie cu folos şi să ne aducă mai multa buna-voire între oameni, mai multa înţelegere, reculegere, purtare de grijă pentru cei în nevoie, obidiţi şi umiliţi; dar şi mai putină lăcomie, zavistie şi înfumurare decât întâlnim atât de mult in ziua de azi!”

            El aparţine reputatului dr. Arthur Silvestri, preşedintele Asociaţiei Române pentru Patrimoniu. Nu m-a impresionat atât frumuseţea lui cât alinierea la alte mesaje pe care le-am primit şi care depăşesc simplele mesaje de complezenţă. Ele vorbesc despre părăsirea vrajbei şi trecerea la o comportare tolerantă! Astfel de mesaje n-au fost puţine şi în zilele de Crăciun, ele mi-au pricinuit nişte momente de reflecţie! De ce ne devenim, măcar prin aceste mesaje, mai toleranţi la sfârşit de an? Ce înseamnă în fond Crăciunul?

Sunt tot felul de supoziţii privind originea cuvântului Crăciun.

Toate în jurul acestor explicaţii:

- Sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului.

- Imagine sfânta care reprezintă Naşterea si pe care preotul o aduce în casele credincioşilor.

- Personaj mitic, moş bun, care întruchipează sărbătorile Crăciunului.

            Explicaţiile originii acestui cuvânt rămân totuşi deschise.

            Dacă ne gândim că Evangheliile nu mărturisesc nimic privitor la data naşterii lui Hristos şi că în primele ei secole Biserica Creştină  nu a avut o astfel de sărbătoare dar cu toate acestea, noroadele prăznuiau, de milenii, o sărbătoare a Naşterii, la 25 decembrie, nu cumva Crăciunul datează din perioada precreştină? Nu cumva „renaşterea” a fost un obicei al religiilor politeiste, zise păgâne? (de la paganus=ţăran) Sau poate cuvântul a fost preluat din mithraism cum se plângea E. Renan (v. Marc Aurele et la fin du monde antique, 1883, p. 579): si le Christianisme eût été arreté dans sa croissance par quelque maladie mortelle, le monde eût été mithraiste!

 

Iată două păreri de pe forumul „dacia.org” cu mulţi specialişti în lingvistică (cel care posta nu l-am putut identifica, semnând sub pseudonim):

            La 21 Decembrie, la Solstitiul de Iarna, este sarbatoarea de IGNAT, (ignire = aprindere). Se Igneste, Se Porneste, se Aprinde Noul AN.

La fiecare " corner al anului ", + , aveau loc sacrificii. Iarna e sacrificiul PORCULUI, asa cum bine stiti.

Deci ce inseamna Craciun ? Simplu: PORCU PARLITU. Sau Parlitu Porcului. Cra este a innegri ca cioara, Cra, Cra, Cra....SHUN( sunca) =Porc. Uita-te la lista de cuvinte. (svain, svinjia, svin, co_chon, etc...). CHAR,CAR inseamna a parli, a arde, a innegri . (car_bune, carabina, ). In egpt KAR = Foc, Furnal. KHERU = animal de sacrificiu, CAR_NE !!!!!!!!!  MOSH NIX O RAI ( NICOLAE = Nekhar = paine neagra), NUC,(cojile se folosesc pentru culoarea neagra)

            Eugen Rău, de pe acelaşi forum, scrie:

            Craciunul este o intersectie, intilnire a anilor.

CRUCE si RAS-CRUCE intre ani, similar cum pomul are CRACI, care apar (cresc) in timp. Este un CRAC,CRACANA,DESPARTIRE in timp,intre ani.

               I N T I L N I R E ! & totodata, in acelasi timp !  D E S P A R T I R E !

            Sursa: DEX '98 http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=CRAC

CRAC^2, craci, s.m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsã pânã la cãlcâi. ** Fiecare dintre cele douã pãrþi ale pantalonilor, ale iþarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crãcanã (I 1). 3. Creangã, ramurã, cracã. 4. Ramificaþie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificaþie a unei ape curgãtoare. - Din bg. krak.

            ...............ras-CRACire,ras-CRUCirE,ras-CRUCE.......unde RAS poate avea legatura cu 'incaodata,din nou',cum e in RAZmerita...apoi: (o noua, nou, Noell) RAZa, RASarit,RASarire, CRUCE-ANu ,Craci-ANu, Craci-AN,>>> CRACI-UN  

           

Toate astea te duc imediat cu gândul că poporul nostru sărbătorea Crăciunul, înainte ca sărbătoarea să fie preluată de creştinism, ba mai mult, chiar înainte de Cultul lui Mithra, care reprezenta duhul luminii dumnezeieşti, al adevărului şi al bunei credinţe, şi care se răspândise în antichitate, în aproape întreg imperiul Roman.

 

 Eu nu sunt un specialist nici în lingvistică, nici în mitologie, dar ca un cercetător al obiceiurilor zonei noastre Tismana, cu sate ale căror cutume n-au fost atinse de civilizaţia urbană, cu oameni care erau analfabeţi până de curând, nu poate decât să mă mire profund trăinicia obiceiurilor de sfârşit de an la români şi transmiterea lor prin viu grai timp de atâtea milenii!

            Este evident ca tăierea porcului la Ignat este un ritual care se pierde în negura timpului. Dar perpetuarea, în paralel, şi a obiceiurilor legate de ritual, în condiţiile apariţiei mithraismului şi creştinismului şochează pur şi simplu! După sacrificare, după Ignat (ignire, aprindere), urmează o perioada de vestire a faptului că acest ritual a avut loc urmând a se alunga duhurile rele care sălăşuesc  în "cei răi". Ele trebuie să piară iar între oameni sa revină prietenia şi toleranţa.

Vestirea o fac cetele de colindăreţi care umblă cu colindul (curăţirea) prin sate vestind moartea celor rai.

Este de notat ca în satul Sohodol, Tismana, un sat foarte izolat, ale cărui colibe se întind până sub poalele vârfurilor Munţilor Oslea, am auzit nişte cete de colindăreţi care nu strigau „Piţărăii, măăăăăi!” ci „Pice răii, măăăăi!”. Nu mi-au dat nici o explicaţie certă ci câteva ambigue: „aşa se strigă”, „am auzit şi noi pe unii!”. Dar chiar dacă au făcut-o din joacă, mesajul se pliază perfect pe arhetip! Undeva în subconştientul acestora s-a păstrat mesajul ancestral ca odată cu sacrificarea porcului, să fie sacrificate şi cele rele, cei răi!

Vestesc aceasta în primul vers cu veselie „Hă, hă, hăăăăăă!” apoi, în al doilea vers, descriu fapta: „Pice răii, măăăăăăă!

De bună seamă că aceasta poate fi numai o ipoteză ca oricare alta, „piţărăii” putând proveni foarte bine de la „pită”, colacul primit, colindătorii devenind „pitărăi” adică „cei care umblă după pită!”

Cu siguranţă că mai pot fi şi alte interpretări dar toate se bazează pe legătura Ignat – Colinde - Crăciun care mi se pare evidentă şi care merită să-i dăm cuvenita atenţie!

 Mi se pare nimerit să închei cu câteva cuvinte pe tema aceasta, găsite pe acelaşi forum amintit mai sus. Ele provin probabil de la aromân din sudul Dunării  şi sunt şocante descoperind cât de bine păstrează acest om, probabil un preot, limba noastră veche:

 

APROCSIMATIV: TOATA TERMINOLOGIE CARE SA FOLOSEASHTE IN RELIGIA ORTODOXA este de limba a BESILOR, a Besi suntu de origina arm'nesca (traco-ilira).

 

Pe limba a Besilor este scriata shi prima Biblie de care nu are armasa opera tiparita, DAR armasa este terminologia shi documente scrise care vorbescu ca slujba ortodoxa de nai vechiu timpu se face pe "LIMBA NACIONALA A BESILOR".

 

Greci o au primita religia ortodoxa de la Besi, o au primita shi terminologia.

 

Concret:

 

In limba evrea nu egzista numele "ISUS" (IS + SUS = VISLU DE SUS). In evrea numele de "Isus" se pronuntsa ca "IESHUA".

 

COLINDE - termin curat bes (arm'nescu).

 

COLINDE anseamna "CURATSIRE" shi vine de terminlu: "COLA" = materie (detergentu) pentru curatsire. Vorba este de multu vechiu cuvant arm'n makedonescu.

 

De "COLA" shi "COLINDE" se lege terminlu "COLASE" = "purgatoriu".

 

PARADIS = "PARA + DI + IS" (ca din vis).

 

CHISA = "chisa, chisare" (tolcire) = "iad, infern".

 

Legata de trminlu "CRACIUN". Forma corecta este "CARCIUN".

 

CARCIUN vine de cuvantul fondamental "CARA" (goni, "a pune in mishcare"). De fapt de cand este fapta "COLINDEA" (curarea de vechiul an) "CARCIUNLU" o simbolizeza intrarea-pornirea in ANLU NOU.

 

Ignatul (arderea porcului), colindul (curăţirea de vechiul an) şi Crăciunul (pornirea în noul an), iată nişte comori nepreţuite care aparţin numai poporului român!

Le-am păstrat de milenii, să le păstrăm încă milenii!

Să nu admitem ca Europa să ne ceară a le abandona, aşa cum nici spaniolii n-au renunţat la coridele lor de dragul Europei!

Suntem un popor al unei Românii profunde şi tainice şi asta trebuie să priceapă întreaga Europă!

Unii au înţeles-o demult!

Citez din inima Europei pe A. Bayet:

„Nici împăraţii, nici Biserica nu pot să modifice brusc modul de gândire şi de viaţă instituit de acţiunea lentă a secolelor. Rezultatul: în drept, imperiul se face crestin, în fapt, creştinismul se face păgân…”

 

BAYET, Albert. Istoria Franţei (traducere din franceză), Bucureşti, Ed. Forum

 

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Epoca

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro