BluePink XHost |
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink |
ROMÂNIA POPULARĂ
In articolul meu „Războiul celor trei oligarhii”,
spuneam că astăzi, „„Oligarhii” nu mai înseamnă gaşca
bogătaşilor naţiunii ci e un neologism, un cuvânt magic care de
îndată ce e azvârlit în „popor” e mai tare ca suliţa Sf. Gheorghe
răpunând balaurul.
Da! Cu
ajutorul acestui cuvânt magic, se
naşte la orizont o nouă pleiadă de politicieni – „stele sfinte”,
la a căror aureolă va lucra cu entuziasm „poporul”! Iar pe lângă
„baronoligarhia” si „petroligarhia”
de până acum, chiar de mâine, va lumina peste biata Românie „popularoligarhia”!”
Nu mai e nimic de făcut, s-a renăscut din propria
cenuşă România Populară! Cel puţin în perspectiva
următoarelor trei-patru mandate!
După
lovitura de stat băsesciană, revoluţia
portocalie sau ce Dumnezeu s-o fi pus pe capul nostru, pe zi ce trecea, in România populismul ajungea „pe cele mai
înalte culmi de progres şi civilizaţie!” egalând, ba chiar depăşind
propaganda comunistă.
- „Următorul cincinal tovarăşi,
va duce România „pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie!”
spunea Ceauşescu „proaspăt reales, la al
14-lea congres”.
Cu nimic nu diferă mesajul populist al
ceauşescului de atunci de mesajul populist al ceauşescului de
astăzi!
Pentru că trebuie să ne fie clar: la referendumul
recent, „poporul” a votat pe noul „ceauşesc”! De la alegerile din 2004
şi până astăzi, a auzit altceva lumea la televizor sau la radio
decât despre noul „ceauşesc” care ar duce el România pe „cele mai înalte
culmi de progres şi civilizaţie” dar nu poate? Mai precis, nu este
lăsat să conducă, România fiind condusă de „oligarhi”!
Pentru a conduce el, trebuie ca poporul „să-i dea puteri” schimbând
constituţia, făcând alegeri anticipate şi alegând „uninominal”,
un partid „cinstit, cu oameni nepătaţi”.
De câte ori pe zi aţi auzit placa asta la radio sau la
televiziuni? De câte ori a fost amplificată de trădătorii din
PNL, amicii noului ceauşesc?
„Marele”
Stalin spunea că trebuie să-i spui ideea „ciolovecului” de atât de multe ori, până când ea e
deja in capul lui!
„Marele” Băsescu veni cu
inovaţia sa! O manipulare ordinară ar fi spus Lenuţa
ceauşescului. Parlamentul cică, (fiindu-i ostil), e ilegitim pentru
că n-a fost ales prin vot nominal, şi doar el, fiind ales nominal,
este singurul reprezentant al poporului.
Când ideea realegerii noului ceauşesc fu spusă, ea
era deja intrată în spontanul maselor! Aidoma lui Zalmoxe
care după o îndelungată absenţă revenise, din peştera
lui, direct ca zeu suprem al Dacilor, noul ceauşesc conduce acum România
Populară.
„- Pe cine ai ales, mumă, la referendum?
- Pe noul ceuşesc!”
Popularii zburdă peste tot.
Numai cu vorba zic că-s în opoziţie.
În judeţe nu s-a schimbat nimic!
Vă voi relata zilele următoare despre faptele lor
eroice!
Adică, faptele noii clase sociale
răsărită după potopurile referendumului: popularoligarhia portocalie!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revista Epoca
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro