La sfinţirea Schitului Cioclovina de Sus

 

 

JOACA „De-a patriarhul”

 

Mă hotărâsem să nu mai scriu câtă vreme venea sărbătoarea Sântămăriei peste noi, cei de la Tismana. Sărbătoarea asta din mijlocul verii, face mult pentru ancestralii noştri păstori! Neam încăpăţânat de geţi, o ţinem pe a noastră, ehei, încă din perioada precreştină! Poate „din vremea lui Decebal”, poate cu câteva secole înainte de Hristos, poate de la Zalmoxe sau mai înainte, nimeni nu ştie!

La ce să mai scriu eu, „nescriitorul”, cum spuneam într-un articol? Sunt un ilustru necunoscut, al căror stră-stră-strămoşi întâmpinaseră, după spusele istoricului Densuşianu, cu săgeţi expediţia lui Osiris, cu cele şapte corăbii ale sale, la Istru! Osiris venise cu gând de pace pentru a ne învăţa pe noi, geţii, cum se cultivă cerealele şi viţa de vie.

N-acceptam „imixtiuni” şi nici acum, după milenii, nu le acceptăm, aşa suntem noi făcuţi! Sătul de partizanatul jurnalicesc, am luat-o pe cont propriu: pun gândurile mele pe o pagină de Internet. Nu am câştig nici cinci bani pentru asta, dar lumea trebuie să ştie, nu-i aşa, ce zace într-un cap de strănepot al geţilor de odinioară! Şi am scris, până când am început a fi asimilat … jurnaliştilor! Culmea! Pentru câteva articole!

Dar odată intrat acolo, ultimul meu articol pe temă religioasă fu băgat la… cenzură. „Propagandă!”, gândeau probabil redactorii şefi de la jurnalele "judeţene"!

„Să fie sănătoşi dacă nu înţeleg cum o fac! Lumea clerului e alta decât lumea aceea în care ne scăldăm noi, mirenii, zi de zi!”.

Mă îndreptasem spre cele practice, o pulpă de viţel tranşată bine şi băgată la lada frigorifica, legume, mirodenii, ulei, apa minerala, mă rog, tot „tacâmul”!

Până să pun mâna pe ziar! Ei bine, când pun mâna pe un jurnal din zilele de azi, nu se poate ca sa nu găsesc ceva care să nu mă revolte! Un jurnalist de „trei lulele” întreba, chiar în spital, la câteva minute de la ridicarea la ceruri a PF Teoctist şi la capătul patului unde ar fi trebuit să pună cu sfială o lumânare, „Cine va fi noul patriarh”!

 M-a cuprins o revoltă de nedescris! M-am îndreptat spre un dulap al propriei biblioteci, aruncând alandala cărţile prăfuite. Mă interesa cartea „Creierul lui Broca”. Şi în final, citeam din Carl Sagan, savantul american de origine indiană: „William Wolcott a murit şi a ajuns în rai. Sau aşa i s-a părut. Înainte de a fi transportat pe masa chirurgicală, i s-a reamintit că operaţia implică un anumit risc. Operaţia a decurs bine, dar anestezia i-a afectat inima, care a intrat în fibrilaţie şi pacientul a murit. Lui Wolcott i s-a părut că şi-a părăsit cumva corpul, fiind în stare să privească înapoi şi să şi-l vadă ofilit şi tragic, acoperit doar cu un cearşaf, zăcând pe suprafaţa dură şi neiertătoare. Nu simţea decât un pic de tristeţe privindu-şi pentru ultima oară corpul, dintr-un loc situat aparent la mare înălţime, de unde şi-a continuat călătoria în sus. Dacă la început lucrurile din preajmă fuseseră scufundate într-un întuneric adânc, a realizat că în partea de sus lumina devenea tot mai strălucitoare. Şi dintr-o dată, a fost scăldat într-o lumină venită de la distanţă. A pătruns astfel într-un domeniu al razelor şi a putut discerne silueta unei fiinţe minunat luminate din spate, de care se apropia acum fără efort. Wolcott a încercat să-i zărească faţa… Şi s-a trezit. În sala de operaţie funcţiona un defibrilator care i-a fost conectat în grabă, pacientul fiind readus la viaţă în ultimul moment. De fapt, inima lui se oprise şi, conform unei definiţii date acestui proces incomplet înţeles, Wolcott murise.”

Nu este un caz singular, trăiri asemănătoare, astăzi recunoscute de către unii medici, permit, se pare, ca cel ce pleacă spre ceruri să arunce o ultimă privire asupra vieţii sale de după moarte, indiferent religia sa: iudeo-creştină, hindusă, budistă sau oricare ar fi ea.

Ce privise Prea Fericirea Sa Teoctist în drumul său şi în viaţa sa de după moarte unde Dumnezeu ne aşteaptă pe toţi?

Politicieni farisei care-şi făceau cruci mari şi false la catafalcul său.

Şi jurnalişti care nu ştiu nici măcar ei înşişi să-şi facă sfânta cruce, darămite să aibă răbdarea să aştepte călătoria mângâietoare spre Domnul a patriarhului.

Şi care începuseră imediat, chiar din spital, joaca de-a „Cine va fi patriarhul”.

„Patriarhul politic”, „Noul Patriarh votat de politicieni”, „Patriarhul Bisericii - votat de Frunzăverde, Miluţ şi Onaca”, „Candidaţii la funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vor fi verificaţi de Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii” - sunt titluri ale presei centrale care culminează cu un editorial al unui „jurnalist” numit Florin Negruţiu, de la „Gandul”, şi care-şi găseşte un titlu pentru care, probabil, nu dormise o noapte întreagă: „Cât de negru este Dracul”.

Bun articolul, dar lasă biserica in pace pentru că dracul e mai negru ca dumneata, domnule Negrutiu! Nu eşti capabil să înţelegi esenţa religiei?

„Spre deosebire de scopul cercetării ştiinţifice, scopul bibliei este etic si religios. Un punct de pornire necesar pentru orice examinare a ei, este Evrei 11.3: "Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin cuvântul lui Dumnezeu". Aceasta înseamnă că cele ce spune biblia despre creaţie este bazat pe revelaţia divină şi trebuie înţeles numai din punctul de vedere al credinţei. Acesta este aspectul care face o distincţie netă între abordarea biblică şi cea ştiinţifică.”

Nu se pot face corelaţii între abordarea ştiinţifică şi cea din punct de vedere religios. Punctul de vedere ştiinţific este „lumesc” iar cel religios vrea să afirme faptul că Dumnezeu a creat totul şi le stăpâneşte pe toate. Pe acest temei, în care este dezvoltat marele univers spiritual al religiei, luând în considerare această ipoteză „cerească”, se pot explica toate extrem de clar şi simplu.

Fi-va în stare breasla jurnalistică să înţeleagă că nu putem amesteca „lumescul” cu „religiosul”?

Atunci când breasla asta va fi în stare a discerne că pentru lumea bisericii nu contează cine e Dumnezeu, Dumnezeu e unul, iar oamenii lui Dumnezeu sunt clericii, nu contează care, mare pas se va face de către ei!

De bună seamă că avem fiecare simpatii, aşa cum am spus într-un articol anterior. Eu am o mare simpatie spre PS Teofan cu care am urcat în vârful muntelui pentru a sfinţi schitul cel vechi Cioclovina, unde vieţuia în rugăciune maica Bartolomea. PS Teofan urcă acolo dar şi la schitul de jos, în fiecare an, şi nu se sfieşte să se uite la bucătărie, la cratiţele maicii Paraschiva: „Ajunge, maică, pentru toată lumea?”

Dar nu mă iau după acest gest! Eu sunt profesor şi mă aplec spre ce spune profesorul PS Teofan când „a luat viaţa monahală în piept”. „Eu îl ştiu din 1965, de când era elevul meu la şcoala generală. Copiii vorbeau frumos despre el, avea un comportament exemplar şi îşi ajuta colegii. A terminat şcoala cu cea mai mare medie”. „De mic avea harul acesta, dragoste pentru biserică. Mergea în fiecare săptămână la slujbă împreună cu toată familia, toţi erau credincioşi. Încă de atunci voia să plece de acasă, să se călugărească. Tatăl lui nu a fost însă de acord, voia să rămână preot în sat. S-au cam supărat ei atunci, dar până la urmă tot a plecat”, povesteşte profesorul lui.

Am simpatie însă şi faţă de PS Daniel! Ce frumos vorbesc despre dânsul oamenii satului Smadovicioara, comuna Secu, sat aşezat de Dumnezeu tocmai la limita Doljului cu Mehedinţiul! Când a sfinţit biserica cea nouă, din satul acela cu case din chirpici, satul copilăriei Prea Sfinţiei Sale, l-a adus şi pe PF Teoctist. Vă daţi seama ce impact asupra creştinilor a avut această vizită?

La fel am simpatie şi pentru PS Nicodim Gorjeanul, Episcopul Severinului şi Strehaiei, un om deosebit care a condus lucrările simpozionului ROLUL SFÂNTULUI NICODIM ÎN MONAHISMUL ROMÂNESC, Tismana, 23 septembrie – 2006. Nu cred că mi se va ivi încă odată prilejul să mai văd o adunare care respiră atâta spirit creştin! Am văzut multe „şedinţe” în viaţa mea, dar niciodată o întrunire a clerului unde sfinţenia plutea atât de frumos în jur!

„Rog Sfinţiile Voastre să se ridice să ne spunem rugăciunea!”

 

Apoi, am o deosebită simpatie faţă de PS Andrei de la Mânăstirea Dervent. Ce om cu harul lui Dumnezeu! A pornit să caute urmele Apostolului Andrei în misiunea lui de creştinare a Dobrogei. Dobrogea este leagănul creştinismului în teritoriile noastre! A găsit acolo în Dobrogea, urme de martiri. Cutremurător! Intr-un mormânt s-au găsit patru creştini, ale căror moaşte erau amestecate, din primele secole după Hristos: decapitaţi, mâini tăiate, oare câtă putere dumnezeiască puteau avea acei oameni iubitori de Hristos? Şi vă mai întreb: câţi am fi noi astăzi în stare pentru un astfel de sacrificiu suprem?

A venit seceta şi Dunărea a secat!  Acolo, în Dobrogea, lespezi de lemn şi piatră au dat la iveală temeliile primei mitropolii a Ţării Româneşti, sub neamul Basarabilor, ctitorii Tismanei.

Cum să nu-l iubeşti pe Părintele Andrei?

Sau mai departe, întreb. Pe care nu poţi să-l iubeşti? Ce rost are derizoriul în care e băgat clerul?

            Domnilor jurnalişti, lumea clerului este altceva decât lumea politicului cu care sunteţi obişnuiţi! Terminaţi cu insinuările dovedind lipsă de cultură şi informare! PS Daniel nu este „spion” şi nu-şi ignoră propriul frate! Aşa ceva nu există în lumea aleasă a clerului! PS Teofan n-a fost nici dânsul „spion”, iar dacă a fost în vest, căutaţi prin dosare cât doriţi, Ceauşescu a avut un singur „ambiţ”: clerul nostru să nu fie „şcolit” la Moscova, ci în vest!

Oare, sunteţi cuprinşi de un spirit total de discreditare sau faceţi pe „neştiutorii” băgându-vă nasul până şi în Sfânta Biserică? Aţi discreditat, parlamentul, „acolo e pat de dormit”, aţi discreditat justiţia „toată lumea fură!” , aţi discreditat armata „ s-au omorât oameni cu gloanţe de cauciuc”, aţi discreditat învăţământul „se scot dobitoci pe bandă”, aţi discreditat economia care „creşte din cauza căpşunarilor din Spania”, aţi discreditat sănătatea, agricultura, mediul, telecomunicaţiile… şi câte n-aţi mai  discreditat!

       Lăsaţi barem Sfânta Biserică în pace!

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu, Tismana, 12 august 2007

Articol scris pentru  publicaţiile A.R.P. şi publicaţiile judeţene

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro