Mica industrie locală dăinuie de milenii

Imposibil de concurat de către industria coanei Europa!

Şi independentă de aiurelile politicienilor!

 

„TRĂIM BINE”, O LUNĂ LA PATRU ANI

 

Dacă urmărim actuala campanie electorală, ne dăm subit seama ce bine trăim noi românii, pe mândrul nostru plai mioritic. Barem în această lună mai! La un mic şi-o bere gratuite, vechiul primar ne spune ce realizări măreţe s-au înfăptuit în localitatea noastră sub bagheta lui fermecată. Noi am trecut pe lângă ele, ca boii trăgând carul dormind şi nici măcar nu le-am zărit…

Noul candidat la funcţia de primar, indiferent de mândra-i culoare, ne spune ce minune de viaţă ne aşteaptă de aici, în patru ani încolo. Nici nu deschizi bine gura pentru vreo sugestie într-ale programului său viitor, că te şi bate pe umăr: „Ehei nene, demult trebuia făcut de cei vechi! Dar am s-o fac EU, mai mult ca sigur!”

„Dacă nu eram EU, nimic nu se făcea!” se-aude şi din cârciuma de peste drum, gura vechiului primar.

Din televizorul cafe-barului, la care nu se uită nimeni, răzbesc răcnetele primarului de Bacău (sau de Buzău, mă rog, e totuna!): „Eu am făcut aeroportul, eu am făcut străzile şi două mari bulevarde, eu am vopsit şcolile şi am pus becuri la intersecţii şi tot eu o să termin şoseaua de centură pentru care am proiectul pe masă!”. Toate le-a făcut el, mai trebuie să spună că s-a făcut şi pe el însuşi, întocmai ca zeul egiptean autocreat după ce mai crease anterior soarele şi luna de pe cer.

Asta deci ar cam fi campania: câte un „eu” apăsat obligatoriu în fiecare frază, alături de „am făcut” sau „voi face” după caz!

Rămânem ca amintire doar cu micul şi berea şi pleci acasă să dai televizorul pe „Etno” sau „Favorit” sau undeva la un film, că de „muzicuţă” de campanie eşti sătul.

 

Constatăm cu amărăciune că în politica românească mesajul politic nu mai există, că lucrurile s-au stabilizat în jurul celei mai primitive campanii electorale şi că lehamitea este cuvântul care descrie cel mai bine starea actuală a alegătorului. După 20 de ani de propagandă de cea mai joasă speţă, alegătorul de azi nici măcar n-are habar cum funcţionează administraţia locală. Nimeni nu i-a spus alegătorului că un primar dintr-o democraţie este un EXECUTANT alături de viceprimar şi aparatul de specialitate propriu al primăriei. Pentru că deciziile majore pentru dezvoltarea localităţii nu sunt luate de către primar ci sunt luate de către Consiliul Local prin vot majoritar.

A trecut aproape jumătate din campania electorală şi această informaţie n-am văzut-o spusă niciodată, de către vreunul din candidaţii din ţară. Mass-media se ocupă doar de comenzile vizând propaganda tâmpită a candidaţilor. Care nu mai are nici un fel de efect. Dacă mass-media ar fi pus accentul nu pe gâlcevile băsesciene propriu zise, când Băse primarul se lupta cu consilierii săi, ci pe clarificarea legăturilor dintre puterea legislativă şi puterea executivă, alegătorul l-ar fi întrebat atunci clar ceea ce trebuie întrebat pe domnul primar „Eu-voi-face”. Pentru că dacă acum s-ar face o numărătoare a răspunsurilor la întrebarea „Care va fi  prima măsură luată de dvs. ca nou primar?”, pun pariu că nici un sfert din răspunsuri ar fi „asigurarea unei majorităţi favorabile în consiliul local”. Şi ne vom trezi iar că primarii nu-şi vor îndeplinii nici măcar 5% din platforma-program proprie. Ei vor conduce ca şi până acum, cum zice ţăranul „la plezneală” sau cum zice popa „aşa cum o da Dumnezeu”.

În afară de faptul că s-a ajuns, după două decenii de democraţie, la incredibila realitate că românul habar n-are cum votează, clasa politică actuală nu numai că a părăsit orice fel de doctrină politică, datorită migraţiilor permanente intre partide, ci şi s-a depărtat enorm de poporul pe care-l clamează la tot pasul. S-a format o oligarhie reală, dar nu aceea oligarhie imaginară înfierată de guralivul marinar, Băse însuşi făcând parte din ea. Oligarhia de astăzi, formată din politicieni aflaţi la limita de ieşire la pensie, s-a detaşat de popor tocmai prin formule de faţadă cum ar fi „să promovăm tinerii”. În realitate, a avut loc în ultimele mandate o triere extrem de severă a celor bogaţi faţă de cei săraci. Pe locurile eligibile au fost mereu promovaţi cei cu mijloace materiale, capabili de a susţine nu numai campania electorală ci şi afacerile oneroase a celor aflaţi pe treptele ierarhice superioare. Şi întrând „în sistem”, avuţia lor iniţială s-a multiplicat vertiginos încă din primul an de mandat.

În actuala clasă politică numai este loc pentru „popor”! Prin minciunile clasei politice săracul şi-a pecetluit soarta pe veci.

Un înalt politician cu soţia, „prieteni” din campaniile trecute, şi-au adus subit aminte de mine cu ocazia zilelor de… 1 mai. Nu „prietenia” era imboldul lor spre mine ci zona mirifică a Carpaţilor Meridionali unde locuiesc eu. Ne-au propus, mie şi soţiei, o plimbare cu limuzina lor de lux, prin Parcul Natural Domogled - Valea Cernei, am acceptat şi am plecat.

Am căutat să le dau cât mai multe detalii „tehnico-ştiinţifice” asupra fenomenelor carstice naturale întâlnite, despre Cheile Corcoaiei, despre pinul negru şi iedera albă, despre fauna zonei. Cuvintele mele le intrau însă pe o ureche şi ieşeau pe alta, aducându-mi aminte de o vecină analfabetă care pe vremea împuşcatului, neavând televizor, venea la mine sâmbătă seara la „Teleenciclopedia” exclamând mereu: „Ia uite o mâţă!”, „Mamă, ce cal mare!”, „Doamne, ce de peşti sunt în balta aia!”. 

Aidoma vecinei mele, nu fenomenele carstice o interesau deci pe coana politician ci să povestească „aventurile din călătoria ei din America”, soţiei mele. Exasperat, mi-am îndreptat speranţele pentru o conversaţie aparte în doi, cu soţul, car’va să zică, conu’ politician. N-am obţinut de la el decât o singură părere: „Mamă, ce de lume la grătar şi bere pe valea asta!”.

Am mers mai departe. Apoi, trist şi dezolat de clădirile Herculanelor tinereţii mele, acum în paragină, ne-am îndreptat spre un loc arhicunoscut companionilor noştri, grădina de vară „Regele Ferdinand”. M-am ghiftuit pe cinste (mi-a mai rămas o coadă de peşte, sau ce-o fi fost - că acolo peştelui îi zice altfel – dar efectiv n-am mai putut mânca!) apoi am mers pe la Cazanele Dunării „la o cafea”. Am filmat tot timpul şi asta mi-a plăcut foarte tare fiind, în sfârşit, iniţiativa mea!

 

Am ţinut morţiş să vă relatez plimbarea, pentru ca în final să vă mai avertizez încă odată că doar cu asta o să ne alegem, noi săracii din această campanie electorală: un mic, o bere, un grătar, un ciolan cu fasole sau unii mai norocoşi ca mine, cu o excursie.

Ei, acum ia spuneţi: n-am avut dreptate?

Nu-i aşa că trăim şi noi plebea bine, o lună la patru ani?

 

 

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Epoca

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro