Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
ROMÂNIA
VECHE:
Monumentul din Nereaz
şi castanul de 600 de ani
Poate singurul monument din România ridicat în timpul
comunismului
pentru un erou întemniţat şi ucis de
comunişti
OMUL INTERZIS
Mă întreb de multe ori, cum vor
intra oamenii merituoşi din generaţia mea în istorie? Pentru că
nu se poate să nu fi fost şi oameni merituoşi care au contribuit
la progresul României, fie ea şi sub talpa comunismului de import. Să
luăm un exemplu simplu: inginerii care au proiectat şi construit
Hidrocentrala Porţile de Fier sau salba de hidrocentrale de pe râurile
interioare, centrala nucleară de la Cernavodă au numeroase brevete de
invenţii! Unii au plecat în lume, invenţiile lor sunt aplicate acolo
dar meritul lor de a gândi acele invenţii rămâne. In multe sectoare
de activitate am avut oameni merituoşi!
Unii din oamenii României vechi,
antebelice, au intrat în istorie în timpul acelei vechi Românii normale.
Altora, li s-a recunoscut meritul chiar în timpul comunismului prin
stăruinţa unor oameni de suflet, cu toate riscurile acelui demers.
Alţii, din nefericire prea puţini, au fost reabilitaţi după
’89.
Cu toate astea, astăzi
merituoşii anonimi din generaţia mea care s-au ţinut departe de
elita comunistă, nu vor putea intra în istorie! Mai mult, ei vor fi consideraţi
ciumaţi de virusul comunist, toţi la grămadă, o
generaţie întreagă va deveni generaţia oamenilor interzişi.
Când d-lui Coposu i s-a atras
atenţia asupra unui poliţist „ - Uitaţi, acela va păzea
locuinţa, e un împuţit din vremea comuniştilor!” seniorul s-a
întors calm către interlocutor, trăgând din ţigară:
- „Dragul meu, nu e decât un
amărât care câştiga şi el o pâine! Dacă ne vom răzbuna
precum comuniştii contra capitaliştilor, cu ce vom fi noi mai presus
decât ei?”
Primii care au vrut să separe
vechea elită comunistă de omul de rând, de oamenii merituoşi ai
acelor vremuri, au fost ţărăniştii domnului Coposu. Dar
printre vechii comunişti, de-acum parlamentari ascunşi sub pulpana
lui Iliescu, legea „lustraţiei” a ieşit mocirlită. Iar timpul a
trecut încet, încet, în favoarea „vechilor” care-şi fabricau dosare de
securitate „beton”. Astăzi suspuşii de la CNSAS ciugulesc mărunţişurile rămase iar
în confuzia generală dintre „cine a fost” şi „cine n-a fost”
atacurile din presă nu mai contenesc.
Din presă scandalul s-a mutat
în public. Iar în public, fenomenul a ajuns spontan, un fenomen generalizat de
masă. „Ai fost un comunist!” nu mai îi este atribuit acum cui ar trebui,
ci tuturor celor care au trăit vremurile comuniste. Sintagma „Ai fost un comunist!” se întinde ca ciuma!
Un virus care se ia:
-
„Ai fost şef de întreprindere deci ai fost comunist!”
-
„Ai fost şef de piaţă deci ai fost comunist!”
-
„Ai fost rudă cu secretarul de partid deci ai fost comunist!”
-
„Ai fost director de şcoală deci ai fost comunist!”
Ai fost prieten cu copilul
şefului de CAP deci ai fost comunist, ai fost coleg de liceu cu
„Comunistul X” deci ai fost comunist iar virusul trece uşor şi peste
hotare: „Ai făcut facultatea în România cu X, un comunist”. Vai de cei care
trăiesc în străinătate şi au rude „comuniste” în România,
vor deveni şi ei, curând - curând, „comunişti”!
Ei, hai
că întinzi prea mult coarda, îmi veţi spune!
Deloc, habar n-aveţi dvs. ce
replici am avut pe un forum liberal, la aflarea marii veşti că am
făcut acelaşi liceu cu „baronii” Mischie şi Morega, care
bineînţeles că-i cunoşteam şi ne respectam simplu, ca
foşti colegi. Într-o oră, am devenit 100% comunist „verificat”! Ca sa nu vă mai spun că cel mai
înfocat dintre forumişti, fusese fiul unui colonel de securitate! Dar
vezi, la el „nu se punea”, doar eu care luasem atitudine împotriva
„extrapolării” acuzaţiei de comunist! Azi această metodă
frecventă de căutare a „comuniştilor” inclusiv printre copii de
la grădiniţă având „bunic comunist” e la mare modă!
Ei bine
dragilor, am pus anume sintagma „bineînţeles că-i cunoşteam
şi ne respectam simplu, ca foşti colegi” în fraza cu „baronii”.
Ei, nu-i aşa că de-acum
sunt „comunist” pentru toţi dintre dvs., oriunde veţi fi, pentru
aceste cuvinte?
Sau pentru altele, se vor găsi
ele!
Nu
credeţi? Vă spun eu, scăpare nu mai e!
Te cunoaşte omul, nu te
cunoaşte, ia uitaţi ce am primit eu tocmai din Germania:
Georg P..."
<greco...@....de>
A: pareri@tomoniu.ro
Objet: ce pärere..
personalä
aveti de curentul sau mai bine zis miscarea nationalä legionarä..?sau nu aveti
decit aversiuni acumulate in cei 45 ani luminati in care prin clisee continui
de sorginte comunistä orice om in final este färä sä vrea un dusman al
legionarilor,al mosierilor,al intelectualilor...chiar intelectualii nostri
formati in anii luminä gindesc undeva determinati de aceste clisee..nu pot
gindi liber.
Poate nu
stiti cä legionari numai existä de mult,iar curentul legionar a apus de
mult..dece o tineti mai departe legionarizind in dreapta si stinga..nu este tot
un mod de a duce inainte ideologia mult invätatä..este intr-adevär greu sä ne
dezbäräm de ea...Dvs. sinteti destul de combativ in articolele Dvs. si
contributiile scrise,dar läsati un gust cunoscut de criticä veche pe care o
dorim apusä. Dacä priviti in istorie ce miscare nationalä de proportii a
existat in tara noasträ in ultimii 100 ani?inafarä de miscärile muncitoresti si
särbätorile comuniste,inafarä de cea legionarä n-a existat niciuna. Apoi a
dispärut complet läsind in urmä citiva nostalgici in virstä ..si apoi ca
injurie folositä de diferite grupuri politice..Sinteti profesor..deci mai multä
informatie in scurta si sbuciumata istorie romineascä.(Profesor inseamnä in
germanä Lehrer,..profesor practic este un grad universitar)G.P……reu
----------------
I-am răspuns acestui domn:
Un mail
cu ură, ca al dvs., ar trebui trecut la cos.
N-o fac!
Tonul in
care scrieţi, dovedeşte ca simpatizaţi cu mişcarea
legionara.
E
opţiunea dvs.!
Spuneţi
ca aceasta mişcare legionara nu mai exista.
Ba da,
legionarii exista, au fost la OTV, îmbrăcaţi adecvat si m-au convins
ca nu merita nici un respect.
Sunt si
pe Internet. Citiţi aici: http://miscarea.com/
E un site
frumos, patriotic, care va atrage, nu-i asa?
Ei, aici
e problema, începutul poate fi oricât de frumos daca finalul va fi tragic!
Si eu pot
sa va învinovăţesc de practici comuniste. Prin ceea ce spuneţi:
..."prin clisee continui de sorginte comunistä orice om in final este färä
sä vrea un dusman al legionarilor,al mosierilor,al intelectualilor...chiar
intelectualii nostri formati in anii luminä gindesc undeva determinati de
aceste clisee..nu pot gindi liber!"
Aveti
dovezi?
Eu va pot
da dovada ca am fost un om liber chiar in comunism.
Si am
construit cu riscul de a fi arestat "Un monument al unei victime a
comunismului în anul 1977"
Cititi
aici:
http://www.geocities.com/tismanagorj/eroi/dezvaluiri.htm
Mai mult,
lumea vorbea ca Neferescu ar fi fost legionar!
Pentru
mine nu conta, in primul rând a fost un erou!
Nu
mă dau profesor, aşa scrie pe diploma mea!
Aşa
e in România.
Si n-am
deloc pretenţia ca acest lucru sa mi-l recunoaşteţi dvs. in
Germania!
Sa nu-mi
mai scrieţi!
M-aţi
jignit destul!
NNTomoniu
Toată viaţa am fost dom’
profesor, şi aşa sunt toţi cu o facultate, începând de la clasa
V-a până la a XII-a. La facultate, în învăţământul
universitar, sunt profesori asistenţi, profesori conferenţiari,
profesori doctori etc.
Toată viaţa s-a scris in
dreptul funcţiei mele „profesor”. Acum, aflu subit, că nu mai sunt.
Că trăind în comunism, „am acumulat aversiuni” şi nu mai am
dreptul să fiu profesor. Că n-am existat! Sau, mă rog, am
existat dar trebuie să fiu interzis. Eu cu tot neamul meu!
Ce m-a făcut să-i
răspund? Deformaţie profesională: când un elev greşea
trebuia să-i arăt unde a greşit.
Dar ce l-a făcut pe acest om
să-mi atribuie acele „aversiuni
acumulate in cei 45 ani luminati”
vă spun tot eu: trimisesem o felicitare „bolşevică” cu
ocazia zilei „bolşevice” de 8 Martie.
Dacă omul avea puţină
cultură şi ar fi răsfoit ziarele, ar fi aflat că
această zi se „născuse” înainte ca „bolşevismul” să
scoată capul în lume.
Mihaela Miroiu scria recent în „România
Liberă”:
„Daca am avea voinţa politica si culturala sa ne
întoarcem la sensurile fireşti ale Zilei Internaţionale pentru
Drepturile Femeilor, am sărbători altceva si altfel. Aceasta zi a
fost iniţiată in 1910 la Copenhaga. Ea onorează mişcarea
femeilor pentru egalitate in drepturi si egalitate de şanse. A început sa
fie sarbatorita prima oara in 1911 in Austria, Danemarca, Germania si Elvetia
si marcheaza momentul in care reflectam la progresul pe care l-a facut miscarea
pentru drepturile femeilor, dar si ce mai avem de facut. Este ziua in care
sarbatorim curajul si vointa inaintaselor si inaintasilor nostri carora le
datoram recunoasterea drepturilor si a demnitatii noastre ca oameni si
cetăţeni femei. Este ziua in care un parinte roman i-ar putea scrie
fiicei sale urmatoarea scrisoare: "Fiica mea, daca te nasteai in Romania
inainte de 1929 nu aveai nici un fel de drepturi politice, nu aveai multe din
drepturile civile recunoscute barbatilor, nu aveai acces la cele mai multe profesii,
chiar daca aveai studii superioare (nu orice studii, ca nu aveai voie) si erai
instarita. Orice barbat, fie el si analfabet, avea drepturi, femeile nu!”.
Că zilei de 8 Martie i se
încercase să i se deturneze sensul ea trebuind să reprezinte „grija partidului
pentru tovarăşele femei” este altă poveste.
Poporul a acceptat-o, tocmai pentru
faptul că simţea că e o zi mai deosebită faţă de
sărbătorile comuniste. Iar pe ici pe colo, chiar se ştia că
nu e o sărbătoare „comunistă” din unele ziare care strecurau
tacit informaţia. La ţară, ţăranii o legau şi de
religioasa 9 martie, „mucenicii”, când bărbaţii câştigau
bunăvoinţa femeilor pentru a bea a doua zi cele „44 de pahare”!
Dar ce m-a şocat cel mai mult
în scrisoare, este aceea referire la „aversiuni
acumulate in cei 45 ani luminati”
Da, am acumulat multe aversiuni în
anii „luminaţi” dar contra comunismului! Mai ales dascălii satelor.
Când am construit monumentul din Nereaz, nimeni nu m-a reclamat la
autorităţi sau securitate. Bineînţeles, cei mai mulţi nu
ştiau! Dar dascălii mai bătrâni ştiau! Şi chiar
vorbeam de asta!
Într-o zi, dascălul Ciuncanu de
la şcoala mea fusese săltat de securitate pentru că scrisese lui
Ceauşescu să nu mai candideze la al XIV-lea congres, să lase pe
altul. N-a suflat un cuvânt despre rezistenţa din şcoli. Ea exista,
iar asta se datora faptului că primisem în tinereţe toate
informaţiile despre regimul comunist ce ni se impusese treptat.
Ştiam de la părinţi
pentru ce fuseseră în Rusia şi ce făcuseră acolo. Doi ani
alături de germani şi nu târâţi în Rusia ca slugile lor,
aşa cum scria în istoria comunistă!
Într-un convoi lung de maşini,
pentru aprovizionarea liniei întâi, regula unei „singure urme” fusese
încălcată de un român. Locotenentul neamţ opreşte convoiul
ţipând la român, arătându-i câmpul:
- Heraus! Aus! (din păcate nu
ştiu germana, scriu după vorbele lui taică-meu!)
Taică-meu, caporalul grupei
române de şoferi, îi ia apărarea. Credeţi că în stilul de
azi „lasă-l domnule, a greşit şi el”? Ehei! Erau alte vremuri!
L-a luat pe neamţ, deşi superior în grad, de rever:
- Herr leutenant! Lang tzang! (Cam
aşa înţelegeam eu că spunea taică-meu, dar tot el ne
şi traducea imediat: „Las-o mai încet!”, „Las-o mai moale!”)
Fiecare era conştient ca
partizanii puteau să-şi dea seama că n-a trecut o
maşină ci un convoi şi puteau fi bombardaţi. Iar fiecare
putea şi greşi!
Taică-meu învăţase
şi nemţeşte le învăţase şi obiceiurile. Asta nu
putea să mai şteargă nimeni!
N-a fost poporul român comunist
imediat după ce ne-au ocupat ruşii, Herr Georg din Germania. De fapt
n-a fost niciodată, ci numai o elită a lui!
Dar riscă să devină!
Să devină acum, după 17 ani de „democraţie iliesciană”
care ne-a învrăjbit pe toţi!
După ce am construit cu riscul
libertăţii proprii, un monument al unei victime a comuniştilor,
iată devin încet, ACUM, un comunist!
Pătruns de virusul ce se
întinde azi în lume numit „hei-rupismul deconspirării”.
Cu el am molipsit pe d-l Mihaescu
care a primit picioare-n cur pentru că mi-a postat
„mărţişorul” de 8 Martie pe „Euro-Observator”!
Deocamdată! Mâine d-l Mihaescu
va deveni şi dânsul un comunist!
Deja o seamă de români din
diaspora au devenit peste noapte, „comunişti notorii”.
Pe lângă „antisemit”, d-lui
Goma i se va găsi curând o nouă vină: comunist!
Doar trei fraze din vasta-i
operă îl mai despart! Se vor găsi!
Dvs, Herr Georg veţi deveni
curând comunist, doar îl cunoaşteţi pe d-l Mihăescu care a pus
„trandafiri comunişti” la revista „Euro-Observator” pe care o citiţi!
După ce vom fi toţi
deconspiraţi „comunişti”, vom fi interzişi.
Azi eu, mâine altul, poimâine d-ta,
vom deveni cu toţii „oameni interzişi”!
Nu va scăpa unul!
Profesor interzis, Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru forumul revistei
„comuniste”, Euro - Observator
IMAGINI DIN DEALUL
NEREAZ - TISMANA
La monumentul căpitanului Ioan Neferescu
Crucea căpitanului Ioan Neferescu din apropierea monumentului
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro