Refularea duşmăniilor cronice

 

Din seria „A treia moarte a intelectualilor”

 

Înapoi la articolul nr. 1 din serie:

 

Tăciuni nestinşi din secolul XX, secolul violenţei globale

 

 

Epilogul meu la chestiunea icoanelor din şcoli, a fost înscris, voit, într-o problematică mai largă, care viza refularea unor agresivităţi individuale  cronice prin intermediul unor ONG-uri. Nu numai ONG-ul contra discriminării, al d-lui Asthaloş, ci şi o sumedenie de ONG-uri îmbrăcate frumos, ca de bal mascat, încep să-şi arate hidoşenia, prin ambiţiile şi duşmăniile, mai vechi sau mai noi, ale conducătorilor care stau în spatele acestor nevinovate asociaţii.

 

Aveam destul naţionalism în mine ca sa nu fiu sensibil când auzeam „Vatra românească”, ce frumos sună!

Din păcate, aveam să constat pe situl REVISTEI EURO-RENASTEREA-OBSERVATOR  că „afară-i vopsit gardul, şi-nlăuntru-i  leopardul!”

Supărat pe reacţiile de pe forumul româno-german, unde nimerise cu extremismul ca musca-n lapte, d-l Ioan Coja se burzuleşte:

„Cum sa inteleg faptul ca Scrisoarea mea catre Goma, care a starnit reactia unor minti purile - nu dau nume, a fost scoasa din vitrina? Este o forma de cenzura? Gravitatea subiectului nu va impune? Cititi Romania libera din 25 ianuarie, ed.II, p.3, articolul preluat din Le Monde semnat de Mirel Bran, intitulat un fenomen in desfasurare: INTOARCEREA EVREILOR IN ROMANIA.”

Ion Coja

 

Replicile au fost pe măsură, le puteţi citi pe forumul http://groups.yahoo.com/group/EUROPA-CRESTINA/ 

Reiau secvenţe din una din aceste replici, a d-lui Al. I. Moruzzi:

„Sincer, sunt uimit de reactia dlui Ion Coja. Atata nevinovatie n-am vazut decat la Gigi Becali. Trecand peste faptul ca problema evreiasca este o fixatie pentru domnia sa, ajungand sa emane cuvinte absolut originale prin combinatia intre purim (sarbatoare mozaica) si pueril, se face ca nu stie cum este asteptat la cotitura dl Paul Goma cu vreo remarca referitoare la evrei.” … „scrisoarea domniei sale nu este un motiv de mandrie pentru Europa Crestina. Putea sa o deschida in revista Romania Mare sau pe cele cateva site-uri legionare si neofasciste.”

 

Şi iată cum, într-un forum creştin, al toleranţei şi al înţelegerii, se aprind tăciunii violenţelor secolului trecut.

Aceşti tăciuni de violenţă, sunt ca un chibrit lăsat în mâna copiilor. Dacă acest fenomen, ca şi altele de altfel, sunt lăsate la mâna unor „pseudo judecători supremi” ai istoriei omenirii atunci vai şi amar.

 Violenţele secolului trecut aparţin unui fenomen global iar învăţămintele se vor trage nu de nişte indivizi, oricât de înzestraţi ar fi ei, ci va fi un  rezultat al unei opere mondiale la care vor participa elitele diverşilor specialişti din cele mai variate colţuri ale planetei.

A particulariza fenomenul la o ţară, este o aventură. Iar a crede că deţinând nişte documente ale unor cazuri particulare dar, vezi doamne!,  abia acum „descoperite”, deţii în realitate monopolul absolut al întregului fenomen, este o extrapolare dacă nu suspectă, cel puţin ciudată.

Cine crede că va putea da singur verdictul asupra vinovatului global când acesta este o acumulare imensă de idei şi concepte de viaţă? Cine este mai vinovat? Comunismul sau nazismul plecat în cruciada de sfâşiere a lui?  Naţionalismul sau socialismul?

Oare nu se vede că având deja o poziţie individuală asupra unui singur aspect al fenomenului antrenezi un vârtej fără sfârşit? Cine e mai vinovat: regele, Antonescu sau legionarii? Şi care este măsura vinovăţiei? Numărul morţilor?

Încearcă să răspunzi doar la o singură întrebare din toate acestea şi deja ai ţara împărţită în două, fiecare cu argumentele lui.

Unul mai hilar ca altul. A fost holocaust sau nu? Cam câţi oameni ar trebui să moară pentru a fi? Două sute, două mii, două sute de mii, două milioane?

Cât cinism!!! Aparţinând unui secol ale cărui practici n-ar mai trebui reluate niciodată!

Indiferent de idee, de politici, de conceptul asupra vieţii, un singur om dacă va muri, acel concept trebuie nu numai abandonat, ci şi interzis.

Ce Europă vom construi noi dacă scoatem prin d-l Coja şi alţii ca dânsul, de la naftalină, toată mizeria secolului trecut şi o azvârlim pe forumuri, în ziare şi în publicaţii?  De ce nu lăsăm acest lucru istoriei ce se va scrie, fără patimă, abia la mijlocul acestui secol?

Conceptele falimentare ale secolului violenţelor sunt ca o molimă: numai să deschizi subiectul şi violenţa s-a şi instalat.

Stai şi te minunezi cum s-a radicalizat acest intelectual care ne bagă pe gât, întâi injuria de „purili”, apoi de „disidenţi”contra mândrelor sale idei. Ne pune la zid că nu sesizăm  „gravitatea faptului”. Şi în fine, scoate cuţitul dând exemplul la modă cu Europa care „ne vede”!

Toate, leit practici comuniste, naziste sau legionare prin care s-au pus la punct „duşmanii”!

Am spus că, abordând oriunde ideile rasiste, naţionaliste, comuniste, extremiste mai pe scurt, ai deja grupul, cititorii, ţara împărţită în două. Fiecare cu argumentele lui, care se amplifică pe zi ce trece, până fenomenul devine deja incontrolabil.

Două „argumente” ale d-lui Coja m-au deranjat:

-          trimiterea expres pentru mine, prin mail, a unei mari părţi din principalele „opere” ale dânsului;

-          trimiterea noastră „a proştilor”, la un articol „lămuritor” publicat în Le Monde.

 

Să le iau pe rând.

Întâi, mersi pentru „operele” trimise! Le-am răsfoit pe la chioşcuri, prin librării, după care am decis că nu merită banii.

 Acum, mă rog, fiind şi gratuite, şi aduse acasă, n-am decât să zic mersi pentru cele exact 2.875.904 caractere cât numără trimiterea. Unde stau operele lui Lenin, Stalin şi Hitler vor sta şi acestea! Ca un privilegiu pentru faptul că-s în temă şi gratuite.

            Cu o condiţie! Ele să-mi fi fost trimise dezinteresat, aşa ca o pomană, dar nu de tip cal troian.

            Tare mă tem însă că şi mie şi forumului Europa Creştină, ne-au fost trimise toate aceste „opere” ca să citim noi pe lângă ele ce-ar fi vrut d-l Coja să ne spună”!. Şi a vrut să ne spună cam aşa:

-          Ia uitaţi mă, „purililor” cine sunt eu, ce mare sunt şi ce idei grozave am în cap! Iar voi nu pricepeţi nici o iotă!

Dacă mai era de dovedit că omul, nu numai că îmbracă veşminte extremiste dar mai are şi pretenţia să ne îmbrăcăm şi noi ca el, iată dovada!

 

Şi acum să discutăm punctul doi, de fapt o metoda comunistă: trimiterea noastră „a proştilor” la documente inaccesibile dar care ne vor face praf. La documente foarte grăitoare asupra „invadării” României de israelieni!

Sau aşa cum promitea d-l Coja, o relatare clară asupra unui groaznic „fenomen în desfăşurare”, citat exact.

            Eu nu vorbesc pe nevăzute şi am căutat Romania libera din 25 ianuarie, ed.II, p.3, articolul preluat din Le Monde semnat de Mirel Bran.

Pe situl România liberă nu era. Iar pe Le Monde, dau de o corespondenţă din Bucureşti pur şi simplu normală, în fapt o relatare jurnalistică fără pic de patos, nişte realităţi absolut nevinovate privind investiţiile străine în România.

 

N-o mai lungesc. Mi-am pierdut vreo două-trei ore ca să traduc din franţuzeşte articolul d-lui Mirel Bran.

Ca să vedeţi şi dvs. cum poate ajunge un articol ingenuu, probă în favoarea unor minţi extremiste.

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

 

P.S.

1. Articolul e interesant chiar şi pentru saşii români plecaţi în Germania.

2. Am tradus chiar şi comentariile din Le Monde! Ca să vedem şi „pulsul” acestora… seamănă cu comentariile din jurnalele româneşti?

 

 

BUCAREST CORRESPONDANCE

Le retour des juifs en Roumanie

 Par Mirel Bran

 

Soneria telefonului sau mobil sună în momentul când el vorbeşte, într-o română perfectă pe linia fixă. Iacob Fonea, om de afaceri israelian instalat la Bucureşti, preia legătura. Cu cele două receptoare la ureche, el trece de la română la idiş fără nici cea mai mică urmă de accent.

Din biroul său, situat la al patrulea etaj al unui imobil strălucitor nou, el şi-aruncă privirea peste cartierul Primăverii, vechiul fief al nomenclaturii comuniste. Vila preferată a dictatorului Nicolae Ceauşescu se află la doi paşi de-aici. Ţara a intrat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie.

„La Bucureşti mă simt ca la mine la Haifa, în  Israel, afirmă Iacob Fonea. Singura diferenţă este că pe-aici nu sunt rachete Hezbollah.”. Viaţa şi-o împarte între sfârşiturile de săptămână petrecute în Israel alături de familia sa, şi sejururile la Bucureşti pentru a-şi ţine afacerile. „Două ore şi jumătate de zbor, ptru zboruri regulate pe zi, merge!, precizează el. Grupul său Alpha – textile, ceramică, chimie şi petrochimie – dă de lucru la circa 3000 de oameni generând o cifră de afaceri de 100 milioane euro.

Nici în cele mai frumoase vise, bătrânul stomatolog, căruia salariaţii continuă să-i zică „Dom’ doctor” nu-şi putea imagina o asemenea reuşită.

În 1965 – avea 8 ani - , familia sa părăseşte România pentru a se îndrepta spre Israel. Bunicii fuseseră deportaţi şi gazaţi la Auschwitz în timpul celui de-al doilea război mondial. Aliată cu Germania nazistă, România se face vinovată de deportarea a cel puţin 400.000 de evrei. După război, statul comunist care se instalează îi tratează ca pe o marfă, încasând 10 000 de dolari „compensaţie” pentru fiecare evreu gata de plecare în Israel. România număra 800 000  de evrei înainte de război; în decembrie 1989, pe când regimul comunist fu răsturnat, ei  rămaseră mai puţin de 10 000. În Israel, evreii de origine română sunt în jur de 500 000.

 

„Am revenit în România în 1990 imediat după căderea dictaturii, afirmă stomatologul convertit în om de afaceri. Era un gol absolut, nu găseai nimic! Marile întreprinderi nu îndrăzneau să se aventureze în această ţară. Am început prin a importa aparate de aer condiţionat. Ceauşescu nu suporta ideea şi n-avea decât şase aparate într-o ţară de 22 milioane de locuitori. El interzisese la fel şi pastilele contraceptive, şi-aminteşte doctorul. Farmaciile au fost foarte repede privatizate, însă eu nu puteam face faţă la comenzi. Principala problemă era că nu puteai schimba banii româneşti în valută pentru a-i scoate din ţară. Atunci eu am investit in textile şi am mizat pe export. Aveam 31 de ani, eram un tânăr lup pasionat de afaceri.”

 

Aventura lui Iacob Fonea nu e singulară. Sunt mulţi din fii Holocaustului dornici de a reveni într-o ţară odinioară părăsită de părinţii lor din motive anormale. Putem număra azi în România în jur de 3 500 întreprinderi Israeliene şi 15 000 de oameni de afaceri evrei care au injectat în această ţară în jur de 2 miliarde de euro. Agroalimentare, tehnologie înaltă, industrie militară, bănci şi construcţii acestea sunt domeniile lor privilegiate pentru investiţii. „Asta-i a doua generaţie de evrei care se simt ataşaţi de pământul natal al părinţilor lor, explică Aurel Vainer,deputat şi preşedinte al comunităţii evreieşti în România. Ei vorbesc româneşte şi au capacitatea financiară de a interveni pe piaţă. În lumea afacerilor, contactul direct este esenţial dacă vrei să simţi nuanţele. În afaceri, nuanţele sunt cele care contează!

 

În politică la fel eşti tentat să zici. Relaţiile între Bucureşti şi Israel au fost întotdeauna „speciale”. Chiar în epoca comunistă, România era singura ţară a blocului sovietic care întreţinea relaţii diplomatice foarte strânse cu statul evreu. Astăzi cele două state sunt legate prin 83 acorduri economice privind liberul schimb şi garantarea investiţiilor.

 

Evreii au crezut în viitorul acestei ţări, ne explică Jose Iacobescu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Israeliană. De aia au investit ei aici. Când privesc în urmă, mi se pare că am trăit un miracol.” Când dictatura cădea d-l Iacobescu era inginer de automobile. Imediat el s-a dus la ataşatul comercial al ambasadei Israelului  la Bucureşti şi i-a propus crearea unei camere de comerţ pe care el s-o conducă. „Guvernul român s-a arătat receptiv şi a dat o ordonanţă de urgenţă pentru a ne da culoare verde, îşi aminteşte el. Era prima cameră de comerţ bilaterală după căderea comunismului. Am putut accelera investiţiile israeliene în România, însă trebuie spus că această ţară reprezintă astăzi mari avantaje pentru investitorii străini.”

 

Introdusă în 2005, taxa unică de impozitare – 16% pe profitul societăţilor şi pe veniturile salariaţilor, indiferent nivelul lor, a simplificat fiscalitatea şi a asigurat invertitorii. Rezultatul: dacă-n 14 ani, între 1990 şi 2004, România nu atrăsese decât 14 miliarde de euro de investiţii străine, în doi ani – 2005 şi 2006 – ea a obţinut nu mai puţin de 15 miliarde.

 

„Astăzi, estimează Jose Iacobescu, e foarte puţin antisemitism în România”. Însă într-o ţară care era să derapeze într-un naţionalism îngust şi intolerant la începutul anilor 1990, prudenţa rămâne. Când ei coboară pe aeroportul din Bucureşti, oamenii de afaceri evrei nu se grăbesc să-şi pună kippa. Ţara numără încă câteva organizaţii de extremă dreaptă antisemite care nu încetează să denunţe „pericolul evreiesc”. Astfel, partidul România Mare, care a luat vânt la pupă în anii 1990. Din 2000 totuşi, anul când România a deschis negocierile de aderare la UE, puseul patriotard s-a calmat. „Între timp, ţara a decis să-şi înfrunte istoria şi Holocaustul, ne asigură Rodica Gardian-Gordon, ambasadoarea Israelului la Bucureşti, a însăşi de origine română. Recunoaşterea oficială a Holocaustului, o zi comemorativă anuală dedicată acestui eveniment, noi manuale şcolare şi un viitor Memorial al deportărilor au schimbat datele”.

 

La 24 octombrie 2006, grupul Leumi, a doua reţea bancară a Israelului, s-a instalat în România. „Mijlocul bancar este foarte conservator, precizează Arnon Arbel, consilier economic la ambasada Israelului. O bancă ca Leumi, nu se instalează într-o ţară decât după o analiză foarte dură a pieţei. România are astăzi cea mai puternică taxă de creştere din Europa, şi această ţară va servi ca un cap de pod între societăţile israeliene şi Europa centrală. Leumi este o bancă de investiţii foarte puternică care va atrage marile întreprinderi israeliene pe piaţa românească.

 

Relaţiile economice între Israel şi România nu sunt în sens unic. Dacă fii Holocaustului vin la Bucureşti, fii dictaturii române vin la fel în Israel. Circa 200 000 de români sunt plecaţi în Ţara Sfântă majoritatea în construcţii. Reveniţi acasă, nu numai cu mici economii dar şi cu anumite experienţe evreieşti sunt curtaţi de întreprinderile israeliene în căutare de mână calificată în Carpaţi.

Problemă: imediat după 2007, perspectiva aderării la UE a bulversat literalmente economia românească.  Deja din 2002 cetăţenii români circulă fără viză în spaţiul Schengen al Uniunii, şi în jur de două milioane şi jumătate sunt plecaţi la muncă acolo. Dintr-o dată, un număr în creştere de întreprinderi locale sunt confruntate cu o penurie de mână de lucru. Unele din ele au început să angajeze chinezi, mai puţin exigenţi privind salariul. „Eu sunt obligată să transfer două unităţi de producţie de la întreprinderile mele în fosta Moldovă sovietică, declară Jacob Fonea. Problema mea este că nu găsesc destui salariaţi români pentru a produce puloverele pe care eu le export în Uniunea europeană.

 

Bătrânul stomatolog dezvăluie secretul foarte aparte al succesului său: „Ţara asta mi-a dat întotdeauna impresia de ceva deja văzut. Israel şi România, după el, au trăit puţin cam aceiaşi istorie economică, la 80 de ani distanţă. „Dom’ doctor” a cunoscut liberalizarea şi inflaţia de 400% pe an în Israel. România a urmat acelaşi proces. „Când eu am venit la Bucureşti, am regăsit aceleaşi probleme pe care eu le cunoscusem în Israel în adolescenţa mea. Era un mare avantaj în raport cu alţi investitori. Evreii au înţeles imediat că România va decola pentru că ei trecuseră prin asta.” După ce-şi aprinde o ţigară răsucită, Iacob Fonea filozofează. „Eşti stresat până câştigi primele două milioane de euro. Apoi când ajungi la 100 milioane cifră de afaceri, banii nu vă mai interesează. Astăzi doar pasiunea este aceea ce mă mai reţine în afaceri, căci vreau să las ceva în urma mea în această ţară care mi-a dat atâtea.

 

Comentarii:

Silvanus
23.01.07 | 14h41
Iată oameni nu prea ranchiunoşi. Insă, franc, eu nu văd interesul de a reveni într-o ţară unde populaţia evreiască a fost decimată, victimă a unui antisemitism destul de răspândit (contrar vecinilor bulgari, ortodocşi şi ei) Mai mult, România este una din ţările cele mai sărace ale Europei, unde sunt mulţi ce-şi pun în socoteala proprie liberalismul. Pe scurt un teren minat la fel ca Polonia şi alte ţări comuniste: mai bine ar fi trebuit să nu deşteptăm vechii demoni!

Marc G.
23.01.07 | 10h40

 

Un om de afaceri rămâne un om de afaceri în măsura în care recrutează mână de lucru „gratis”, numai pentru a-şi umple buzunarele, el n-are nici un merit. In plus, să angajezi chinezi, pentru a mai câştiga puţin ciubuc e debil. Eu cred că ei protestează. Altfel eu nu văd de ce evreii s-ar încurca cu acesti meşteri.

Alan A.
23.01.07 | 02h24

 Pentru Jerome: se vorbeşte încă idiş cu toate că mai puţin ca înainte; al doilea, plecarea românilor din România este mai complicată decât ne spune articolul: un mare număr de evrei fură împuşcaţi de români mai ales în regiunile pe care ei le reluau de la sovietici, şi în anumite momente când  Antonescu, aliatul lui Hitler, refuza de ai livra evrei. Era destul de schizofrenic, insă majoritatea populaţiei evreieşti fu omorâtă în cursul celui de-al doilea război mondial.

Benjamin S.
22.01.07 | 22h45

Dacă vezi lucrurile de aproape aflaţi că exista f.f. mult antisemitism în Ro. Şi că cei rămaşi trăiesc ascunşi. Pentru romi şi ţigani, autorităţile(ele însele) n-au ezitat să-i cazeze în casele evreilor abandonate de ocupanţii lor, vechile cartiere evreieşti sunt astăzi cartiere ţigăneşti. Ei nu sunt deci mai mult de atât împărţiţi.

Manuela D
22.01.07 | 17h56
Eu găsesc că-i un fel de reparaţie la imensul masacru al evreilor în Europa care niciodată, cu puţine excepţii, aproape că se reinstalară  în ţara lor de origine de la landurile idiş din Polonia sau Ungaria. Aş încuraja pe aceşti evrei să nu uite comunitatea romilor, rău lotizată şi discriminată de români, cetăţeni de mâna doua în felul evreilor români dinainte de război care fură uimiţi de afacerea Dreyfus prin faptul ca un evreu sa fie căpitan în armata franceză.

Jérôme A.
22.01.07 | 17h50

„de la români la idiş”!? Lapsus pentru evreu. Presupun, este vorbe de o conversaţie cu un interlocutor israelian? Da se vorbeşte încă idiş în România unde altfel? Tulburător…

 

 

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru forumul revistei Euro - Renaşterea Observator

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro